Vladimir Seregov
Vladimir Seregov din satul Balanul Nou, raionul Râșcani se mândrește cu cele 14 sere pe care a reușit să le construiască și să obțină rezultate frumoase. Mai mult ca atât, spune că una dintre cele 14 sere este subterană și unică de felul ei în țara noastră.
Istoria lui Vladimir a început în anul 2016, când după mai mulți ani în care a muncit peste hotare a decis să investească banii într-o afacere dezvoltată acasă, și anume în sere. Producătorul povestește că mereu a iubit pământul și atunci când a venit vorba despre afacere știa sigur că va fi ceva legat de agricultură.
Prima seră a fost construită din banii pe care a reușit să-i adune peste hotare, dar deja după primul an, care a fost unul cu succes, s-a gândit să se extindă și astfel a apelat la un credit bancar. Pentru că era la început de cale, băncile comerciale erau destul de sceptice să-i acorde un împrumut.
„La fel ca și mulți alți moldoveni, după mai mulți ani în care am fost la munci peste hotare, am decis să investesc acasă, pentru că dintotdeauna am avut o dragoste aparte pentru pământ. Așa am investit și am construit prima seră, totul a mers bine și am decis să ne extindem. Am ajuns să accesăm și un împrumut, apelând la Mikro Kapital. Fiind o experiență reușită, au urmat și alte credite accesate prin intermediul acestei companii”, povestește Vladimir Seregov.
Sera subterană este amplasată la o adâncime de 2,3 m. La sere muncesc 5 angajați permanenți, iar la sezonul de recoltare angajează personal suplimentar.
„Consider că a fost introdusă o modificare importantă pentru angajatori, este vorba despre registrul muncitorilor. În acest registru sunt incluși oamenii care lucrează, inclusiv cei care sunt angajați sezonier. În mare parte, oamenii au de lucru permanent, poate doar 1-2 luni să fie liberi, în rest, începând cu luna ianuarie pornește munca în sera subterană”.
Crește un sortiment larg de legume, începând cu varză timpurie, castraveți, ardei gras, varză obișnuită, conopidă, ardei dulci.
„Administrez un magazin unde vindem propria producție, dar avem și un parteneriat cu companiile care livrează legume în rețelele de supermarketuri din Chișinău, iar o parte din producție o comercializăm și la piețele agricole. În ceea ce ține de gogoșari, spre exemplu, recolta pe care o avem este insuficientă, sunt permanent întrebat dacă mai avem ardei grași. Avem și cumpărători care procură legume pentru congelare”.
În sera subterană, pe lângă răsadul necesar pentru serele de la sol, mai crește răsad pe care îl comercializează în baza contractelor prealabile.
„Anul curent, am recoltat peste 20 de tone de varză timpurie și consider că e un rezultat bun. Cea mai mare problemă pe care o avem este lipsa brațelor de muncă, chiar dacă găsești oameni pe care îi angajezi, lucrează un an și apoi pleacă peste hotare. Noi ca și angajatori ne bucurăm atunci când găsim oameni gata să muncească, îi învățăm, dar după o anumită perioadă de timp, cu părere de rău, ei pleacă. În plus, anul curent prețurile la îngrășăminte și inputuri au crescut foarte mult, iar prețul de comercializare a producției a rămas același”.
Producătorul susține că sunt afectați și de prețurile mari la lemne și cărbune, pentru că trebuie să încălzească serele.
„Fiind atât de mari majorările, ar trebui să cresc prețul la răsad, dar cine o să-și permită să-l cumpere. Nu am primit subvenții și nu am beneficiat de ajutor din partea statului, deoarece nu reușeam să adunăm actele necesare în timpul solicitat, pentru că producția nu așteaptă și toate lucrările trebuie făcute la timp”.
Astfel, când este nevoie, se axează pe accesarea împrumuturilor, iar aici de real folos îi este parteneriatul pe care l-a dezvoltat cu Mikro Kapital. Inclusiv, banii necesari pentru construcția serei subterane i-a accesat prin intermediul acestei companii.
„Sera subterană este unică în țara noastră și mă bucur că am reușit să implementăm acest proiect. Apreciez mult că colaborarea pe care o avem cu Mikro Kapital, este una de durată, bazată pe încredere. În plus, avem un parteneriat avantajos, colaboratorii sunt foarte atenți, mereu sunt gata să ne ajute, să ne consulte. Aș recomanda și altor antreprenori să se orienteze spre această companie”.
În ceea ce ține de planurile de viitor, producătorul spune că va acorda o atenție sporită calității produselor pe care le crește. Dacă până acum era orientat pe extindere, acum consideră că suprafața pe care o are este suficientă. Va investi în peliculă, îngrășăminte de calitate.
„Acum a venit momentul să culegem recoltele din investițiile făcute”, a mai spus Vladimir Seregov.
Mikro Kapital - dezvoltăm afacerea împreună!

© MIKRO KAPITAL MOLDOVA,